Au fost semnate contractele de finanțare pentru modernizarea a 3 străzi din municipiu

Social

Luni, 2 decembrie, la Primăria Municipiului Zalău, domnul primar Ionel Ciunt a susținut o conferință de presă la care au participat cei doi viceprimari Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas, administratorul public Călin Cristian Forț și reprezentanții a trei societăți din Zalău. În deschiderea conferinței, domnul primar a semnat două contracte de finanțare privind modernizarea a 3 străzi din municipiu.

        “Azi, în cadrul conferinței de presă, am semnat, împreună cu reprezentanții a trei societăți din Zalău, două contracte importante pentru municipiu.

1.   „Modernizare coridor integrat de mobilitate urbană axa est-vest: str. Corneliu Coposu – Avram Iancu”

Prin intermediul acestui proiect, în valoare de 12.774.689  lei cu TVA, finanțat din fonduri europene, vor fi efectuate lucrări de reabilitare trotuare, construire piste de biciclete, infrastructură rutieră, amenajare stații de autobuz, dotare cu mobilier stradal, relocare și protecție a utilităților de pe cele două străzi și introducerea cablajelor în canalizație subterană. Executantul lucrării este Asocierea SC Avril SRL & SC Delcar SRL, iar durata de execuție este de 24 de luni, începând de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

2.   „Modernizare coridor integrat de mobilitate urbanǎ axa sud: Strada 22 Decembrie 1989” (porțiunea care nu a fost reabilitată în proiectul anterior)

Prin intermediul acestui proiect, în valoare de 5.023.734 lei cu TVA, finanțat din fonduri europene, vor fi efectuate același tip de lucrări, respectiv trotuare, piste de biciclete, utilități, carosabil rutier, stații de autobuz, mobilier stradal, introducerea cablajelor în canalizație subterană. Executantul lucrării este  SC Drum Construct SRL, durata de execuție este de 12 luni, începând de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Finalizarea acestor investiții privind mobilitatea urbană înseamnă dezvoltarea infractructurii rutiere și creșterea gradului de confort”, a transmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.