Județul Sălaj – Prezentare

Divertisment

Suprafața totală: 3864,4 kmp 

Numărul orașelor: 4, dintre care un municipiu — Zalău 

Numărul comunelor: 57 

Numărul satelor: 281

Județul Sălaj este situat în partea de Nord-Vest a României, în regiunile Crișana și Transilvania. Se suprapune pe cea mai mare parte a zonei de legătură dintre Carpații Orientali și Munții Apuseni, cunoscută sub denumirea de Platforma Someșană, care are o suprafață de 3864,48 kmp. Suprafața județului reprezintă 1,6% din teritoriul României.

Se învecinează la Nord cu județele Satu-Mare și Maramureș, la Vest și Sud-Vest cu județul Bihor, iar la Sud-Est cu județul Cluj.

Județul Sălaj are o populație de 224.384 locuitori (octombrie 2011) și o densitate de 58 locuitori/kmp. Gradul de urbanizare al județului este de 39%. Numărul persoanelor din mediul urban este de 88.259, iar al celor din mediul rural 136.125.

La nivelul anului 2011, structura etnică a județului cuprindea: români — 69,05%, maghiari — 23,35%, romi — 6,98% și slovaci 0,5%.

Din punct de vedere geografic, județul Sălaj este o zonă de dealuri și depresiuni situate pe cursul văilor Almașului, Agrijului, Someșului, Crâșnei și Barcăului. Zona deluroasă este compusă din Podișul Someșan și dealurile piemontane ale Silvaniei. Zona montană este reprezentată în partea de Sud-Vest de două ramificații nordice ale munților Apuseni: Meseș cu Vârful Măgura Priei (996 m) și Plopiș. Depresiunile au o largă răspândire pe teritoriul județului și reprezintă importante zone agricole de concentrare a așezărilor.

Apele acoperă 57,8 kmp, reprezentând 1,5% din suprafața județului. Principala caracteristică a rețelei hidrografice a Sălajului este o uniformitate relativă a repartiției râurilor, cu o slabă prezență a rețelei lacustre naturale, dar cu apariția tot mai simțită a lacurilor artificiale. Râurile Someș, Crasna, Barcău, Almaș, Agrij și Sălaj reprezintă principalele ape curgătoare din județ. Pe raza județului se află și lacul de acumulare Vârșolț, de pe cursul râului Crasna.

Caracteristicile cadrului natural, gruparea obiectivelor și unele particularități ale circulației turistice delimitează pe teritoriul județului patru zone cu particularități bine conturate: zona turistică montană Meseș-Plopiș; zona turistică a Silvaniei, care cuprinde partea de Nord-Vest a județului și are un relief mai lin; zona turistică Almaș-Agrij, care cuprinde zona de Sud-Est, depresiunea Almaș-Agrij și partea de Nord-Vest a dealurilor Șimișna și Gârbou; zona turistică a Someșului, situată în Nord-Est.

Pe teritoriul administrativ al județului se află 15 rezervații naturale (declarate arii protejate prin Legea nr. 5/6.03.2000 și HG nr. 2151/30.11.2004): Balta Cehei, de tip faunistic, cu o suprafață de 18,2 hectare; Calcarele de Rona (monument al naturii), de tip geologic (0,5 ha); Grădina Zmeilor din Gâlgău, de tip geologic și peisagistic (3 ha); Gresiile de pe Stânca Dracului, de la Hida, de tip geologic și peisagistic; Lunca cu lalea pestriță — Valea Sălajului, din Cehu Silvaniei (10 ha); Mlaștina de la Iaz, rezervație de tip faunistic și floristic (10 ha); Pădurea Lapiș din Nușfalău (430,4 ha); Pădurea ”La Castani” din Ileanda (7,8 ha); Peștera Măgurici din Răstoci (monument al naturii); Pietrele ”Moșu și Baba” de la Someș-Guruslău (monument al naturii), de tip geologic și peisagistic (0,2 ha); Poiana cu narcise de la Racâș-Hida, rezervație de tip floristic și peisagistic (1,5 ha); Rezervația peisagistică Tusa-Barcău (13,43 ha); Stanii Clițului, de tip peisagistic (16 ha); Stejărișul de baltă Panic, de tip forestier și peisagistic (1,7 ha); Stejărișul Panic (2 ha).

Între cele atractive obiective turistice de pe teritoriul județului se numără: bisericile de lemn (Fildu de Sus, Baica, Racâș etc.); mănăstirile (Strîmba, Bic, Bălan); castele, conacele (Jibou: castelul Wesselčnyi; Țimleu Silvaniei: Castelul Báthory), băile termale (Boghiș, Bizușa); muzeele (Zalău, Șimleu Silvaniei, Bocșa, Bobota); castrul roman Porolissum (Moigrad) și Grădina Botanică din Jibou.

Resursele naturale ale județului sunt variate: cărbune brun (Cristolțel), lignit (Ip și Sărmășag), calcar (Cuciulat, Glod, Prodănești și Răstoci), mari rezerve de nisipuri de cuarț (Var), alabastru (Gălășeni și Stâna), argilă (Crasna, Cuciulat, Nușfalău și Zalău), șist cărbunos (Zimbor), diorit (Moigrad), micașist (Marca), caolin (Ruginoasa) și o varietate de tuf vulcanic, denumit Trass (Mirșid).

Municipiul Zalău, situat în centrul județului, este reședința administrativă. În județ se mai găsesc trei orașe: Cehu Silvaniei, Jibou, Șimleu Silvaniei.

Orașul Șimleu Silvaniei este situat la poalele dealului Măgura și cuprinde satele Bic, Cehei și Pusta. Se află în apropierea uneia dintre cele mai vechi așezări din zonă, Dacidava. La Șimleu se află și primul Muzeu al Holocaustului din România. Orașul deține o fabrică de șampanie, ale cărei galerii subterane se întind pe o lungime de 3,5 km.

Jibou cuprinde satele Cuceu, Husia, Rona și Var. Băile Jibou reprezintă o mică stațiune cu un izvor cu apă minerală sărată.

Cehu Silvaniei formează o unitatea administrativă comună împreună cu satele Horoatu Cehului, Motiș, Nadiș și Ulciug. Cehu Silvaniei se află în bazinul râului Sălaj.

Municipiul Zalău 

Municipiul Zalău este reședința administrativă a județului Sălaj și este așezat pe cursul superior al râului Zalău, la contactul depresiunii cu același nume și Culmea Meseșului, în partea centrală a județului.

Situată la o altitudine medie de 275 m, localitatea are o suprafață totală de 90,09 kmp (teritoriul administrativ al municipiului include și localitatea Stana, de la sud-est de Meseș, în bazinul hidrografic al Agrijului) și numără, potrivit recensământului din 2011, 56.202 locuitori. 

Potrivit site-ului primăriei municipiului, cercetările arheologice au scos la iveală urme ce atestă existența oamenilor pe locul actualului oraș încă din neolitic, de acum aproape 6.500 de ani. De asemenea, au fost descoperite vestigii din Epoca Bronzului, din perioada dacică și din timpul stăpânirii romane. Zalăul se află în apropierea graniței fostului Imperiu Roman, la 8 km de vestitul castru roman de la Porolissum, cea mai însemnată fortificație cu funcție de apărare din partea de nord-vest a provinciei Dacia Romană, în prezent unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate situri arheologice din țara noastră. În Evul Mediu, reprezenta spațiul de trecere dinspre centrul Europei înspre centrul Transilvaniei, prin binecunoscutul ”drum al sării”.

Prima mențiune referitoare la Zalău se regăsește în cronica notarului Anonymus, ”Gesta Hungarorum”. Lucrarea, scrisă în a doua jumătate a secolului al XII-lea, relatează evenimente petrecute în cursul secolului al X-lea.

Zalău este atestat documentar din anul 1220, când este pomenit, pentru prima oară, într-un act oficial cu numele ”Villa Zyloc”. Ulterior, localitatea Zalău a fost menționată în documente sub diferite denumiri: Ziloc în 1246, Zylah în 1282, Ziloh în 1318, Zilach în 1344, Oppidum Zylah — 1475, Ziloch — 1570, Zila — 1601, Zilahu, Zalahu, Waltenberg vel Zillenmarkt — 1808, Szilaj-Szilágy — 1839, Zilah, Waltenberg, Zălau — 1850, Zalău — 1900, 1930, 1966.

În 1246, printr-un înscris din 6 mai, localitatea a trecut în posesia episcopatului catolic de Oradea, sub autoritatea căruia a rămas până în 1542, când a intrat în componența Principatului Transilvaniei. La 1 august 1473, regele Matei Corvin a ridicat așezarea la rang de oraș-târg, privilegiu ce oferea Zalăului independență economică. După victoria lui Mihai Viteazul de la Guruslău, din 3 august 1601, localitatea a beneficiat de propriile reguli administrative, legislative, fiscale și militare, precum și de o autonomie ce conferea libertăți cetățenilor pe tot cuprinsul țării.

Pe parcursul secolului al XVII-lea s-au dezvoltat numeroase meșteșuguri, apărute în secolul anterior: curelari, olari, rotari, pantofari, măcelari, croitori, fierari, dulgheri, pălărieri, precum și armurieri.

În urma anexării Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, orașul a decăzut din punct de vedere economic.

Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, principalele ocupații ale locuitorilor Zalăului au fost agricultura, pomicultura, viticultura și meșteșugurile, alături de care mai pot fi menționate creșterea vitelor și activitățile legate de silvicultură.

În cursul secolului al XX-lea, orașul cunoaște o puternică industrializare, o dezvoltare spectaculoasă înregistrându-se în perioada socialistă. În 1968, Zalău a devenit reședința județului Sălaj. La 27 iulie 1979 a fost declarat municipiu, în prezent fiind un important centru industrial și turistic. 

Printre atracțiile orașului se regăsesc: Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, fondat în 1951 și reorganizat în 1971, ce deține colecții de arheologie, istorie, etnografie, artă românească modernă, artă populară și entomologie; Biblioteca județeană ”Ioniță Scipione Bădescu”; Biserica romano-catolică (1878); Biserica reformată, în stil baroc, construită în anii 1904-1907 după planurile arhitecților Papp Gyula și Szabolocz Ferenc; Biserica ortodoxă cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” (1930-1934), cu elemente brâncovenești; clădirea ”Transilvania” (1895 — teatru orășenesc), clădirea primăriei (1889 — tribunal și sediu de prefectură); clădirea fostului colegiu reformat ”Wesselényi”, construită în 1860 de comercianții armeni; bustul ridicat în 1959 în memoria lui Simion Bărnuțiu, operă a sculptorului Romul Ladea; grupul statuar cu baronul Wesselényi și iobagul Pop Samuilă, realizat de renumitul sculptor maghiar Fadrusz János (1902); casa în care, la 1714, a poposit regele Suediei, Carol al XII-lea.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *