Site icon laZalau.ro

Începerea anului școlar în condiții de siguranță, prioritară pentru administrația locală

Ionel Ciunt, Primarul Municipiului Zalău, a avut azi, 1 Septembrie, o întâlnire cu inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Vasile Bulgărean, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaș și directorii unităților de învățământ din municipiu (prezenți online), pentru a identifica nevoile unităților de învățământ și măsurile care se impun pentru începerea școlii în condiții de siguranță.

Pentru ca elevii și profesorii să își poată desfășura activitatea, administrația locală a luat următoarele măsuri:

Începând de miercuri, 9 Septembrie, în toate unitățile de învățământ din municipiu vor fi efectuate tratamente de dezinfecție.

Primăria Municipiului Zalău a alocat suma de 167,22 mii lei pentru cablarea rețelei de internet în toate sălile de clasă.

Pentru achiziția de materiale de protecție, Pimăria Municipiului Zalău va repartiza unităților de învățământ suma necesară pentru ca fiecare unitate să demareze procedura de achiziție directă.

După publicarea ghidului de finanțare din fonduri europene (în perioada 7-30 Septembrie), se va stabili procedura de achiziție pentru echipamente din domeniul tehnologiei informației-IT mobile, respectiv tablete pentru uz școlar cu acces la internet, precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice. Valoarea solicitărilor este de 12,1 milioane lei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version