Șoseaua de centură a municipiului Zalău reprezintă o urgență atât pentru cetățenii orașului, cât și pentru cei care tranzitează județul Sălaj. Administrația locală a făcut toate eforturile pentru ca lucrările să fie demarate în cel mai scurt timp și, în continuare, este foarte preocupată de urgentarea realizării acestui proiect. Realitatea este următoarea:
Având în vedere importanța acestui proiect pentru comunitatea noastră, conducerea Primăriei s-a implicat activ și a contribuit cu tot ceea ce este necesar, astfel încât la începutul anului 2020 lucrările să fie demarate, chiar dacă coordonarea acestui proiect aparține CNAIR.
În anul 2018, la solicitarea noastră, reprezentanții MApN au fost la Zalău cu scopul găsirii unor soluții care să respecte condițiile de siguranță ale poligonului de trageri, pentru deblocarea realizării obiectivului de investiții ”Varianta de ocolire a municipiului Zalău, etapa 2, între DN1F km 76+625 – DJ 191C”. În baza întâlnirii din luna iulie 2018 s-a efectuat un studiu balistic, de către reprezentanții Academiei Tehnice Militare, absolut necesar pentru continuarea Studiului de Fezabilitate, în urma căruia s-a obținut avizul favorabil din partea MApN. Studiul de fezabilitate a fost depus pentru obținerea avizului de mediu, acesta fiind obținut în 20 martie 2019, astfel intrând în linie dreaptă pentru procedura de licitație publică.
De asemenea, reprezentanți din cadrul instituției noastre au permanent în atenție acest proiect, iar în acest sens au sprijinit echipele care s-au ocupat de studiile geotehnice și topografice necesare proiectului. Reamintim că la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, proiectul la care facem referire era în faza de licitație publică. Aprecierile Asociației Pro Infrastructură, prezentate public pe pagina oficială, sunt mai puțin interesante pentru comunitatea noastră, pentru care finalizarea acestui proiect este o urgență.
Dumneavoastră, domnule ministru, cunoașteți mai bine decât miniștrii anteriori importanța acestei investiții (fiind om al locului). Vă rugăm și insistăm să dispuneți măsurile care se impun pentru ca acest proiect să fie demarat în primăvara anului viitor.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.