Pentru desfășurarea în bune condiții a activității în piețele agroalimentare, Primăria Municipiului Zalău, prin Serviciul de Administrare a Domeniului Public – Administrarea Piețelor, a adoptat o serie de măsuri de protecție sanitară, măsuri care continuă să fie implementate.
Astfel,
– la intrările în piețe au fost amplasate covorașe îmbibate cu soluție dezinfectantă;
– zilnic se spală cu detergent și soluții dezinfectante pardoselile și grupurile sanitare din incintă;
– frecvent se șterg cu soluție pe bază de biocide și alcool mânerele, balustradele, întrerupătoarele, ușile, precum și alte suprafețe expuse și folosite des;
– au fost aplicate marcaje vizibile pe pardosea, în vederea respectării distanței de minim 2 m între clienți;
– au fost amplasate aparate cu soluții dezinfectante, atât la intrarea, cât și la ieșirea din piețe;
– personalul propriu transmite atenționări clienților cu privire la respectarea măsurilor de protecție;
– producătorii agricoli și comercianții au obligația să poarte mască de protecție;
– clienții au obligația să poarte mască de protecție.
Programul piețelor agroalimentare din municipiu – Piața Agroalimentară Centrală și Piața Agrolimentară Astralis:
Luni-Vineri – 7.00-19.00;
Sâmbătă – 7.00-15.00;
Duminică – închis.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.