În cadrul ședinței ordinare online de Consiliu Local, care a avut loc ieri, 28 mai, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a propus 16 proiecte de hotărâre, proiecte aprobate de către consilierii locali.
Având în vedere că astăzi sărbătorim Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, la începutul ședinței a fost ținut un moment de reculegere în memoria eroilor neamului.
La ședință a fost aprobat regulamentul privind acordarea de sprijin financiar familiilor cu copii de vârstă preșcolară care au domiciliul pe raza municipiului Zalău și care utilizează servicii oferite de bone.
În ceea ce privește obligațiile fiscale, a fost aprobată anularea majorărilor de întârziere, pentru plata până la 15.12.2020 a obligațiilor fiscale principale, restante la 31 martie 2020 și care nu au fost achitate până la această dată.
Tot astăzi a fost aprobată suma pentru obținerea avizelor, asigurarea utilităților, documentații topografice și documentații geothenice în vederea realizării obiectivului de investiții “Construire Bazin de înot didactic în municipiul Zalău, str. Făgetului, nr. 39, județul Sălaj”
De asemenea, primarul Ionel Ciunt a prezentat consilierilor locali referatul privind acordarea unor facilități la plata impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri, facilitate prin intermediul căreia impozitul pe clădiri poate fi redus cu 50%. Acest referat urmează să facă parte dintr-un proiect de hotărâre, propus spre aprobare în următoarea ședință.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.