În această perioadă au fost finalizate lucrările privind creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Gulliver și L din municipiul Zalău.
Principalele tipuri de lucrări efectuate la cele două blocuri constau în izolarea termică, închiderea balcoanelor, termo-hidroizolarea acoperișului tip terasă și termoizolarea planșeului peste ultimul nivel, repararea elementelor de construcție ale fațadei și modernizarea/înlocuirea lifturilor existente.
Beneficiile proprietarilor, rezultate din derularea investiției, sunt: creșterea eficienței energetice a celor două blocuri de locuințe; scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră; reducerea costurilor de întreținere cu încălzirea și îmbunătățirea esteticii arealului unde se află amplasate blocurile de locuințe.
Valoarea lucrărilor este de 1.869.783,52 lei, din care 886.247,97 lei este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 156.396,67 lei reprezintă contribuția bugetului național, iar 827.138,88 lei reprezintă contribuția locală (buget local și asociații de proprietari).
În perioada următoare vor fi finalizate lucrările și la blocul de locuințe A96.
“La fel ca în cazul celarlalte blocuri de locuințe din municipiu, reabilitate cu sume din fonduri europene, alte 85 de familii beneficiază de costuri mai mici la întreținere și confort sporit. Dorim ca un număr cât mai mare de blocuri să fie cuprinse în cadrul acestui program de finanțare, astfel încât numărul de beneficiari să crească. În perioada următoare vor fi demarate lucrările la blocurile S18, bl.18, P15, M6 și D22, pentru care a fost finalizată procedura de achiziție”, a transmis primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.