Organizaţia de tineret a UDMR, Conferinţa Tineretului Maghiar din România (MIERT), a dat startul, miercuri, la Zalău, unei campanii naţionale de donare de sânge, în prezenţa liderului formaţiunii politice maghiare, Kelemen Hunor, care chiar dacă nu a putut dona, a dorit să dea un semnal privind importanţa unor acţiuni de acest gen.
„Este o iniţiativă a organizaţiei noastre de tineret Conferinţa Maghiară de Tineret şi eu susţin această iniţiativă fiindcă este un lucru extrem de necesar, extrem de bun. În timpul pandemiei foarte multe lucruri s-au schimbat în viaţa noastră şi am văzut în ultima perioadă că a crescut necesarul de sânge în spitale pentru oamenii bolnavi şi am mai constatat un lucru – a scăzut foarte mult numărul celor care donează, cam cu 50-55% din februarie până astăzi şi încet, încet, spitalele, sistemul sanitar şi din acest punct de vedere intră într-o perioadă mai dificilă. Şi atunci, noi am spus să dăm un exemplu, să dăm un mesaj şi sper că mulţi ne vor urma”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Kelemen Hunor.
Liderul UDMR nu a putut dona, deoarece urmează un tratament pentru o afecţiune medicală.
La acţiunea de miercuri au fost prezenţi circa 30 de tineri din UDMR, alături alţi lideri politici, primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni ai uniunii, precum preşedintele organizaţiei judeţene Sălaj, Seres Denes.
Campania va continua şi în alte judeţe unde UDMR are filiale.
„Am început la Zalău, dar mergem la Sfântu Gheorghe, mergem la Miercurea Ciuc, în mai multe judeţe încercăm să facem astfel de acţiuni şi să dăm un mesaj pozitiv – haideţi, donaţi sânge, cei care puteţi, cei care vă permiteţi acest lucru. Nu există niciun pericol privind sănătatea donatorului, fiindcă condiţii sunt extrem de civilizate şi controlul este extrem de strict, deci nimeni nu se va infecta de nicio boală, nici de COVID-19 nici de alte boli, dar este nevoie, poţi să salvezi trei vieţi dacă donezi sânge. Poţi să salvezi oameni aflaţi în nevoie. Şi acesta este mesajul cel mai important, solidaritatea. Solidaritatea înseamnă şi implicare, nu numai vorbe, nu numai retorică, ci acţiune. Acţiune să donezi sânge, să ajuţi pe cei care au nevoie. Acesta a fost scopul acţiunii, nimic mai mult şi sper că prin această iniţiativă, prin acţiunea de astăzi şi cele care vor urma reuşim să-şi convingem oamenii să meargă şi să doneze sânge”, a conchis preşedintele UDMR.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.