La SJU Zalău a început efectuarea primelor teste pentru depistarea COVID-19

Social

Primele teste pentru depistarea COVID-19 în judeţul Sălaj sunt realizate, începând luni, în laboratorul amplasat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Potrivit unui comunicat de presă al Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, prin aceste teste vot putea fi diagnosticaţi cu celeritate pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, fiind asigurată astfel intervenţia rapidă  a serviciilor de sănătate publică pentru a limita răspândirea infecţiei în comunitate.

“În conformitate cu prevederile OUG 40/2020, pe perioada stării de urgenţă, unităţile spitaliceşti se află în subordinea directă a Guvernului prin Ministerul Sănătăţii, astfel că, în acest context, ne-am ocupat încă de la data depunerii documentaţiei de către Spitalul de Urgenţă Zalău ca  laboratorul să primească acreditarea şi pentru această metodă. Ministerul Sănătăţii a acreditat, marţi, 21 aprilie, laboratorul pentru depistarea infecţiilor cu noul coronavirus, care funcţionează la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău. Decizia a fost publicată în Monitorul României, partea I, nr. 325/21.04.2020. Astfel, activităţile care se vor desfăşura în cadrul laboratorului vor fi incluse în Programul Naţional de Boli Transmisibile”, a afirmat prefectul judeţului Sălaj, Virgil Ţurcaş.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, beneficiarii programului vor fi persoanele care au calitatea de suspecţi, contacţi sau simptomatici ai bolilor infecţioase prevăzute în reglementările legale în vigoare.  Conform oficialilor DSP şi ai Spitalului Judeţean, laboratorul în care se efectuează testările este amplasat în curtea spitalului vechi, clădirea a fost reamenajată cu circuite separate şi dotată cu hotă cu biosiguranţă, autoclav. În vederea efectuării serviciilor de testare, Spitalul Judeţean a încheiat contracte de comodat pentru echipament PCR şi contracte de colaborare cu doi specialişti în biologie moleculară de la Grădina Botanică. Extractorul ARN s-a obţinut prin contract de comodat de la fundaţia NORO. Spitalul a mai încheiat un contract de comodat cu Agenţia Naţională de Zootehnie pentru un Extractor ARN şi un echipament PCR cu care se va lucra concomitent, după livrarea testelor comandate.

“Pe această cale, le mulţumesc pentru promptitudine şi implicare ministrului Lucian Bode, ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi secretarului de stat Andrei Baciu. Totodată, apreciem disponibilitatea specialiştilor de la Centrul de Cercetări Biologice Grădina Botanică Vasile Fati Jibou, a conducerii Fundaţiei NORO, precum şi a domnului Vaida Bela, directorul Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie. Cu aceste aparate, puse la dispoziţie prin contract de comodat de instituţiile amintite anterior, vom reuşi să efectuăm testări la nivel judeţean, un câştig enorm în lupta împotriva noului coronavirus. Demersurile noastre continuă – căutăm furnizori pentru aparatura necesară, pentru kit-uri de testare şi kit-uri de extracţie. Suntem în permanentă legătură cu membrii Guvernului şi ai Ministerului Sănătăţii, precum şi cu reprezentanţii mediului de afaceri – prin intermediul lor încercăm să găsim, pe toate căile, furnizori şi să scurtăm, pe cât posibil, termenele pentru livrare”, a mai precizat prefectul Virgil Ţurcaş. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *